Iceberg Training Network - oferta de cursuri http://www.accelera.ro  
START
Teoria iceberg-ului
Învățarea experiențială
Inteligenta emotionala
Analiza tranzactională
PROGRAME DE TRAINING
Metoda ESPERE - Managementul Comunicarii (training si formare)
Market Yourself
Abilitati practice de comunicare
Comunicare în marketing
Afirmarea de sine și reușita în afaceri
Asertivitatea - o cale spre succes
Abilități de relaționare interpersonală
Abilități de negociere
Management Development
Team Building
Team Leadership
Tehnici de prezentare
Dezvoltarea inteligenței emotionale
Dezvoltarea încrederii de sine
Analiza relațională
Managementul stress-ului
Managementul timpului
Creativitatea în afaceri
Abilitati de vanzare

SPUNE-ȚI PĂREREA
acces în forumul de discuții

CONTACTEAZĂ-NE
  Informatii generale
  tel: 0743 009 570
  http://iceberg.1educat.ro
   
iceberg training network >> METODA ESPERE: MANAGEMENTUL COMUNICĂRII ȘI RELAȚIILOR INTERPERSONALE
 

 

METODA ESPERE
Programele de Training:

Iceberg Training Network - oferta de cursuri
  1. Relatiile profesionale - "A imbunatati relatiile profesionale"
  2. Limbajele corpului

Ambele traininguri fac parte din programul de formare "METODA E.S.P.E.R.E.: Managementul Comunicarii si Relatiilor Interpersonale".

Programele de training sunt organizate de Centrul ADRES (Franta) si Iceberg Training Network (Romania), cu sprijinul deosebit al d-lui Jacques Salomé, creatorul metodei E.S.P.E.R.E.

CE ESTE METODA ESPERE?

Obiectivul metodei ESPERE este "să ajute la dezvoltarea unui alt mod de a relaționa cu oamenii, cu viața, în armonie cu aspirațiile noastre cele mai profunde: bunăstarea, pacea, avântul, conviețuirea și dragostea".

Când comunicăm și interacționăm cu o altă persoană, fiecare dintre noi transmitem și recepționăm o serie de mesaje pe diferite registre. Mesajele transmise de fiecare partener sunt recepționate, percepute și înțelese de celălalt în funcție de istoria sa, de așteptările lui și de zonele lui de intoleranță, înainte de a transmite răspunsul sau reacția la mesajul primit.

A comunica înseamnă a pune în comun ceea ce vrem să transmitem, folosind registrele și demersurile comunicării.

Registrele comunicării sunt: informațiile, evenimentele, emoțiile sau sentimentele, felul în care am resimțit un eveniment sau situație, credințele, realitatea, imaginarul și simbolicul.

Demersurile comunicării sunt: a exprima informații, emoții, simțiri, idei, credințe; a asculta înseamnă a primi, a accepta mesajul de la celălalt din registrul din care se exprimă (verbal sau non-verbal); a înțelege, se referă la identificarea sau intuirea registrului din care a fost transmis mesajul (real, imaginar, simbolic) și conștientizarea registrului prin care percepem noi acel mesaj; a nu spune, se referă la posibilitatea de a rămâne în intimitatea noastră și nu se confundă cu reprimarea a ceea ce dorim să spunem.

Folosind aceste registre și demersuri, partenerii de comunicare au posibilitatea să creeze o relație sănătoasă în care se pot afirma ca persoane diferite și își pot dezvolta încrederea în sine și autonomia sau pot rămâne într-o relație infantilizantă în care există violență, neîncredere, dependență.

Pentru Jacques Salomé relația sănătoasă și relația infantilizantă sunt două modalități de a ne exprima, pornind de la felul în care cerem, dăm, primim, și refuzăm.

Jacques Salomé descrie 5 fenomene caracteristice relațiilor infantilizante care formează ceea ce a denumit el - sistemul SAPPE. Acestea sunt: Injuncțiile, Amenințările, Devalorizările/Descalificările, Culpabilizarea și Șantajul.

Aceste fenomene au ca efect menținerea relațiilor de tip dominator/dominat, amplifică comparațiile cu un model, limitând astfel capacitățile proprii, creând dependențe, lipsă de iubire și încredere în sine, violență sau reacții agresive. Ele reprimă sentimentele și dorințele. Sunt frecvent folosite în comunicarea noastră de zi cu zi, ne împiedică să ne afirmăm, să ne exprimăm clar și cu încredere opiniile, produc frustrări și teamă.

Relația sănătoasă este aceea în care există cereri clare, propuneri deschise, invitații, refuzuri, stimulări, entuziasm, proiecte și vise; este o relație unde sunt evitate judecățile de valoare, culpabilizarea, injuncțiile, unde se vorbește cu celălalt și nu despre celălalt. Toate acestea se pot învăța și dezvolta, dacă ținem cont de regulile de igienă relațională. Aceste reguli stau la baza conceptelor de structurare a comunicării și a relațiilor interpersonale, descrise de Jacques Salomé în metoda ESPERE.



Instrumentele metodei ESPERE ne ajută să construim relații autentice, venind în sprijinul cuvintelor utilizate în comunicare. Acestea sunt: "bățul cuvântului", "fularul relației", "vizualizarea externă", "actele simbolice", "actualizarea" și "confirmarea".

Jacques Salomé prin metoda ESPERE ne propune o alternativa la sistemul SAPPE. Metoda ne ajută să construim și să menținem relații sănătoase, pornind de la felul în care comunicăm. Trecerea de la SAPPE la ESPERE înseamnă a trece de la opoziție/de la a fi dominat la confruntare.

Pentru a ne facilita înțelegerea relațiilor interpersonale, Jacques Salomé își aduce o contribuție deosebită prin introducerea noțiunii de "triangulare". Triangularea ne permite să ieșim din dualitate și să descoperim că o relație este un canal prin care circulă ceea ce transmitem sau primim când comunicăm (punem în comun). Relația este o entitate separată cu valoare proprie care necesită să fie alimentată, trăită și menținută. În triangulare existăm eu, tu si relația dintre noi.

Înțelegerea, interiorizarea și utilizarea metodei ESPERE ne permit exercitarea activă a rolului de manager al propriului proces de comunicare și relaționare interpersonală. Metoda ESPERE ne permite planificarea, organizarea, coordonarea, evaluarea și motivarea necesare comunicării eficiente și dezvoltării de relații autentice.

Avantajele conferite de metoda ESPERE:

  • ne oferă o viziune practică asupra procesului de comunicare și relaționare, dar și (!) instrumentele specifice de punere în practică a comunicării și relaționării autentice.
  • vom re-învăța să comunicăm - vom reuși să reperăm și să abandonam deficitului de comunicare din jurul nostru
  • vom ști cum să ne afirmăm poziția personală, fără a avea sentimente de vinovăție, fără să adoptăm atitudini dominatoare
  • ne vom mări conștient eficiența personală prin dezvoltarea coerentă și puternică a personalității.
  • vom învăța să previzionăm și să rezolvăm conflictele
  • vom putea dezvolta relații autentice, deschise, vii

INFORMAȚII PROGRAME

  1. Relatiile profesionale - "A imbunatati relatiile profesionale"
  2. Limbajele corpului



 
iceberg training network >> Managementul Comunicarii si Relatiilor Interpersonale